Firimituri

Acum vreau sa va calauzesc intr-o calatorie prin viata unui bob de grau. Asadar, sa nu mai pierdem vremea si sa pornim la drum.

Imaginati-va ca sunteti fiecare dintre voi un bob de grau; nu orice bob, ci cel mai frumos si mai roditor bob din lume si ca va aflati, alaturi de alte boabe, intr-un sac, dar nu orice sac, ci unul tesut din fir tare si aspru, ca acelea pe care le gaseam in podurile bunicilor.

E septembrie, luna lui rapciune, si sunteti pe camp, iar prin ochiurile tesaturii sacului in care va aflati, puteti vedea un taran care ara pamantul pentru a va pregati un culcus. Va rog sa nu va imaginati o masinarie moderna, ci un taran care isi conduce cu grija calul sau boul care trage discurile grele de metal pentru a nu lasa nici o dara de pamant nelucrata. Si desi lucreaza de dimineata devreme, il vedeti ca are o energie si o dedicare nestavilita.

Acum ca pamantul este arat, vedeti taranul ca se apropie de sacul vostru si va ridica in palma sa trudita si desi sudoarea ii acopera fruntea, cititi in ochii lui o satisfactie imensa. Apoi va simtiti eliberati din palma sa si zburati pentru a va gasi locul perfect pentru a locui in urmatoarele luni.

Sunteti cele mai norocoase boabe de grau pentru ca pamantul va ofera protectie, iar natura va scalda cu ploi hranitoare. In acest culcus umed, puteti dormi in voie 2-3 luni. Apoi ceva se schimba si va treziti.

E iarna, iar in jurul vostru pamantul e din ce in ce mai rece si mai rigid si ploile intarzie sa mai apara. Tremurati de frig si va ganditi ingrijorati la ce urmeaza. Dar natura nu v-a uitat si va trimite cea mai calduroasa patura naturala, un strat permanent de zapada sa va tina de cald. Imaginati-va aceasta zapada! Nu este zapada cu care suntem obisnuiti in oras. Este zapada aceea pufoasa in care obisnuiam sa ne bagam manutele cand eram copii, sunt fulgii aceea ca niste stelute perfecte care ne faceau sa ne minunam. Va amintiti?

Acum fiecare bob de grau, fiecare dintre voi se simte in siguranta si poate sa isi continue hibernarea. Nu este insa un somn obisnuit, ci o odihna in timpul careia acumulati energie, putere, speranta. Incet, incet simtiti ca va invaluie un val de apa, patura de zapada se topeste, iar pamantul incepe sa respire din nou.

Oare ce se intampla? Oare ce este dincolo de stratul de pamant? Oare ce sunt sunetele acestea noi? Va cuprinde curiozitatea si va adunati toata energia sa tasniti afara.

E primavara. Acum ati scos capul afara si in jurul vostru totul este verde, totul revine la viata si ciripitul pasarelelor va inunda si va starneste interesul pentru a vedea mai mult. Lujerul vostru plapand si verde se straduieste sa primesca toata caldura soarelui si va bucurati cu toata fiinta de roua de dimineata si de ploile caldute.

Imaginati-va ca sunteti spectatorii unui adevarat spectacol al naturii. Copacii infrunzesc, apoi infloresc. Soarele devine din ce in ce mai puternic, adierile de vant va leagana intr-un ritm vesel si optimist, iar mirosurile diverse va imbata.

Acum nu mai sunteti boabe de grau, sunteti plantute zvelte. Acum simtiti cum cresteti si invatati lucruri noi: sa fiti puternice, sa adunati ce e mai bun din natura, sa rezistati sub greutatea gazelor si sa va bucurati de viata.

E vara si e din ce in ce mai cald. Simtiti? Soarele este puternic si va incalzeste pe tot parcursul zilei, iar noptile sunt si ele fierbinti. Roua de dimineata a disparut, iar ploile sunt si ele din ce in ce mai rare.

Uitati-va la voi! Nu mai sunteti verzi si plapande, ati luat culoarea soarelui. Sunteti spice aurii si mandre. Uitati-va in jur! Peste tot este un lan galben si doar din loc in loc vedeti cate o colonie de maci intrusi care mai aduc o pata de culoare.

Va simtiti spice mandre pentru ca atrageti privirile admirative ale trecatorilor, pentru care voi sunteti un adevarat semn de vara si belsug.

E deja luna lui cuptor si de departe se aud vocile vesele ale taranilor care au inceput secerisul. Va cuprinde melancolia si va aminti cu drag de palaria de paie a taranului care v-a pregatit cu grija culcusul, de patura de zapada, de visurile din timpul somnului, de spectacolul primaverii si de soarele puternic.

Acum sunteti spice adulte de grau si sunteti pregatite sa va indepliniti destinul.

Va rog sa va desprindeti din visare.  Calatoria s-a incheiat. Asemeni boabelor de grau, si noi calatorim din faza de samanta spre copilarie, adolescenta, ca mai apoi in viata de adult sa ne gasim un rost.

De acum incolo, atunci cand treceti pe langa lanuri de grau, opriti-va un moment si imaginati-va cat de multe am putea afla si invata de la spicele de grau.

Inca de la inceput vreau sa va spun ca sunt un fan declarat al shopping-ului in … pietele de legume si fructe . Imi plac mesele pline, mirosurile amestecate, forfota continua si nu in ultimul rand, tantile si nenii care vand; imi place sa vad cum oamenii se intalnesc si discuta nimicuri de “piata”: ce vreme frumoasa, ce urmeaza sa gateasca, ce chilipir au gasit, ce fac copiii .

In trecut, inainte de super- si hipermaketuri, mergeam des si pe mesele taranilor veritabili (pe vremea aceea nu prea importa lumea…) care vindeam produse proprii apareau legumele sau fructele cu un simplu biletel pe care era scris pretul … si atat. Nimic mai mult, pentru ca era mai mult decat suficient. Si imi amintesc cu placere ca merele nu erau toate de aceeasi dimensiune si culoare la fiecare masa.

Apoi, dupa un timp, pe mesele pietarilor au aparut produsele insotite de un cartonas care nu indica doar pretul, ci si produsul: mere, 30000 lei sau cartofi, 20000 lei. Ma intreb de ce? Ce a provocat aceasta schimbare? In fine, chiar nu am un raspuns.

Apoi a urmat o perioada in care si eu am parasit piata pentru hipermarketuri. Imi convine sa spun ca din cauza lipsei de timp care a devenit din ce in ce mai pregnanta, dar daca e sa fiu sincera, a fost din cauza comoditatii: de ce sa mai merg in piata daca pot lua de toate din acelasi loc? Si asa, cativa ani la rand am mancat fructe si legume importate cine stie de pe unde, cu gusturi care mai de care mai artificiale.

De cateva luni, mi-am reluat bunul obicei de a frecventa piata si am constatat ca mi-a revenit placerea … dar, stupoare! intre timp a mai survenit o modificare! Etichetele care insotesc acum produsele sunt adevarate mostre de marketing: “rosii foarte dulci de gradina”, “struguri aromati de la Recas”, “porumb fraged numai bun de fiert”, “lubenita dulce de Gottlob”, “ceapa rosie din productie proprie” etc.

Ceeeee???? In loc sa mi se para apetisante, imi ridica un semn mare de intrebare: ce se ascunde de fapt in spatele acestor descrieri? Nu de alta, dar “pe vremea mea” rosiile erau clar de gradina si nu trebuia mentionat acest lucru si aveau imperfectiunile tipice, nu erau toate de aceeasi dimensiune, culoare si gust. Sau acum nu mai ploua pe ele cum ploua, nu mai este grindina sau ganganii? “Strugurii aromati de la Recas” seamana izbitor de mult cu strugurii de Italia din Real si este practic imposibil ca toti pepenii verzi (lubenitele) din Timisoara sa fie de la Gottlob…

Placerea de a merge la piata a ramas, insa un gust amar imi apare involuntar cand trec pe langa cate o tanti cu poale care vinde legume importate … Mi-e dor de merele patate, cartofii cu forme ciudate, morcovii de dimensiuni normale si strugurii aia mici, unde nici un ciorchine nu are acelasi gust cu celalalt. Mi-e dor de lipsa etichetelor, de simplitatea targovetilor, de lipsa pungilor de plastic, de cantarele cu greutati …

Pietele ma fac nostalgica si tocmai de aceea prima data fac turul meselor pe care etichetele indica DOAR pretul, apoi (doar daca este absolut necesar) ma las amagita de “reclamele” ipocrite.